Stiu din ce in ce mai putin

Asta se intampla cand citesti. Nu intru zi de zi in librarii, dar deschid o carte sau o pagina pe internet zilnic.
Totul a inceput in anii ’80 in Romania. Am inceput sa citesc, sa acumulez ideile, imaginile, sentimentele altor oameni. Exista un “site”:http://www.igu.ro/latrecut/ unde lumea isi aduce aminte de surprizele turbo si de rahane. Eu imi aduc aminte de libraria de la colt, unde in acei trecuti ani ’80 rafurile erau la fel de goale ca in alimentara. Si la fel ca la alimentara treceam des pe acolo sa vad daca “s’a bagat ceva”. Cumparam orice nu avea in titlu cuvintele “socialism stiintific”. De la “chimie organica” pana la “Toate panzele sus”, “Povestiri Istorice”, orice de Jules Verne era deja un premiu.

Imi aduc aminte de bibilioteci. Scoala mea generala avea o biblioteca mai mica decat depozitul de galeti al femeii de servici si nu am reusit decat o data sa intru acolo. Singurele biblioteci importante erau cea a intreprinderii Electroprecizia si cea de la liceul unde lucra tatal meu. Cea de la intreprindere era casi inaccesibila, pentru ca parintii mei erau profesori si biblioteca era dedicata doar oamenilor muncii. Cu toate astea, insistenta mea a dat roade. Atat m-am invartit si vorbit cu bibliotecara (o tanara de vreo 20 de ani, repartizata aici) ca ma lasa sa citesc cu ea cartile acolo. Cred ca m-am si indragostit de ea un pic. Cel mai bine insa imi aduc aminte de Geta, bibliotecara de la scoala tatalui meu. El lucra la un liceu industrial si ca atare erau mai mult carti tehnice. Imi aduc si acum aminte cand ma lasa sa ma plimb printre rafturi si sa caut singur ce vroiam eu. Era mai mult decat o experienta mistica.

O alta experienta mistica se intampla in septembrie din fiecare an. La acelasi liceu era organizat un punct de colectare de hartie reciclabila. O camera fara lumina in subsolul cladirii era gazda pentru ceva timp a maculaturii care era adunata pentru a fi trimisa la topit. Lumea avea o cota de hartie, cum aveam si o cota de strans papadie si patlagina, pentru cei care isi aduc aminte. Tatal meu ma lasa sa intru in camera asta, unde poate ca as fi stat ore, dar aveam doar cateva minute pentru a gasi si selecta cateva carti. Era ireal sa trec peste toate cartile alea aruncate gramada, destinate topirii. Nu imi venea sa cred.

to recycle

to recycle

Aproape am uitat sa va zis de almanahuri. Citeam orice, almanahul Flacara, Femeia, si ca bonus Anticipatia. Imi aduc aminte de revistele rusesti pe hartie velina. Parca veneau direct din cosmos atat erau de rare si frumoase.

Si mai era si dulapul bunicii de deasupra frigiderului unde avea ascunse romane politiste. De abia asteptam sa cotrobaiesc pe acolo. Toata familia mea m-a incurajat sa citesc, de parca ar fi fost ultima speranta intr-o lume normala. Multam!

Vreau sa-l mentionez si pe profesorul meu de limba romana din generala, dl. Cujba, un tip care m-a luminat mult.

Trebuie sa intelegeti ca asta se intampla in era pre-internet, pre-mobile, pre-TV, intr-o tara comunista, unde foamea de informatie era la fel de mare ca foamea reala. Oare cum as fi fost azi daca de mic as fi avut la indemana toata informatia pe care o doream? Un ignorant?

Dupa Revolutie lucrurile au inceput sa se schimbe, dar experienta citirii printre randuri o am inca. Pentru cei care nu stiu ce inseamna asta, va explic. Pe vremea lui Ceausescu, cam toate cartile care doreau sa treaca de cenzura, bagau din top cel putin un 25% de informatie “oficiala”, asa-zisele osanale. Trebuia sa inveti sa le detectezi si sa le ignori. Aceasta tehnica ma ajuta azi sa supravietuiesc asaltului mass-mediei.

Fast forward dupa revolutie.
Imi aduc aminte de primele numere din Academia Catavencu pe care le citeam miercurea in liceu. Era incredibil.
La facultate in ’96 aveam biblioteca de reviste si biblioteca de carti. Cel mai mult m-a impresionat “Japan Architects”.
Doru, un prieten care lucra la libraria Dalles, reusise sa isi faca o super biblioteca de albume si carti noi care era impresionanta.

Azi am fost la targul de carti de mana a doua din Piata San Antoni, aici in Barcelona. M-am simtit ca Robinson Crusoe cand l-a vazut pe Vineri. :)


About this entry